Telefonul pliabil de la Samsung va fi foarte scump și cam „sensibil”

de: Răzvan Băltărețu
27 07. 2018

Un lucru e cert: nimeni nu știe precis ce va fi și ce va face telefonul pliabil de la Samsung. Au apărut însă informații noi, iar acestea nu aduc prea mult optimism.

Samsung Galaxy X, ca nume, e înlocuit de Galaxy F (poate că de la foldable – n.r.). Ultimele informații neoficiale plasează telefonul într-o ligă proprie, chiar dacă și Huawei ar vrea să fie acolo, ba chiar cu o lansare înaintea celei programate de sud-coreeni.

Conform acestor detalii neoficiale, Samsung Galaxy F va avea un ecran de 7,3 inci, care poate fi îndoit, iar grosimea va fi ca a unui model de până acum, să zicem Galaxy S9. Cum e vorba de un dispozitiv nou, costul va fi ridicat. E estimat un preț de 1.500 până la 2.000 de dolari.

Există și o veste îngrijorătoare. Testele de durabilitate pe care Samsung le-ar fi derulat până acum arată că telefonul poate fi îndoit de aproximativ 20.000 de ori. Nu sunt foarte multe detalii despre ce înseamnă această „rezistență”, dar 20.000 de ori înseamnă că l-ai folosi de circa 55 de ori pe zi timp de un an.

Compania plănuiește să livreze circa trei milioane de unități în 2019. Estimările terțe de vânzare sunt de aproximativ un milion de unități.

Cu toate aceste informații, și cu cele din trecut, încă e incert ce poate face și nu poate face un astfel de telefon. Ecranul mai mare e bonusul important obținut dintr-un așa format, dar altceva nu-i foarte clar. Totodată, va fi interesant de văzut cum Samsung sau Huawei vor folosi Android pe un așa dispozitiv.

Compromisul de până acum a fost văzut la ZTE Axon M. Sunt două ecrane conectate printr-o balama, aplicațiile sunt standard și există o optimizare făcută de companie ca acestea să ruleze la un moment dat pe ambele ecrane. Mai e o certitudine: prețul va fi extrem de mare.